Primul Maraton. Dana Drăgoi

“Trebuie să lupt cu mine şi să nu cedez“, şi-a spus Dana Drăgoi după ce pe 19 mai nu a reuşit să termine un semimaraton. Acum, parte a echipei Raiffeisen Runners, ea se antrenează pentru maraton.

Dana1

de Ana Maria Ciobanu

Dana Drăgoi a fost până astă iarnă o fire comodă, deloc sportivă. În februarie s-a hotărât că e timpul pentru nişte schimbări în viaţa ei şi a început antrenamentele pentru semimaratonul Petrom, ce urma să aibă loc în luna mai.  Nu mai alergase din copilărie şi, la prima alergare, după 200 de metri era cu “limba scoasă”, spre amuzamentul celor dragi.

La cursa din mai, a primit numărul 996 şi a luat startul din Piaţa Constituţiei. A străbătut bulevardele Unirii şi Basarabia, a înconjurat Arena Naţională. Pe Calea Victoriei, la km 17, Dana a simţit că nu mai poate şi a încetinit până la ritmul de pas. În gând, şi-a spus “am venit aici să alerg, nu să merg” şi a decis să renunţe şi să mai încerce din nou la toamnă. Abandonul a dezamăgit-o foarte mult pentru că a simţit că pierduse o luptă cu ea însăşi şi şi-a promis că data viitoare o să tragă de ea să termine orice cursă la care se va înscrie.

Propunerea de antrenament pentru Primul Maraton a venit la ţanc pentru Dana. Ştia că “au mai reuşit şi alţii” în anii trecuţi şi era hotărâtă să încerce, de data asta cu mai multă disciplină. La primele antrenamente glumea cu Marian Chiriac și Gabriel Solomon că aleargă acum 4-5-6 km, dar că nu va ajunge probabil niciodată la pragul de 20. A devenit mai atentă la alimentaţie şi a abordat fiecare antrenament cu seriozitate pentru că simţea progresul de la o săptămână la alta.

Duminica asta, după două luni de antrenament, la 18h:30, Dana a ajuns în Herăstrău, hotărâtă să treacă pragul celor de 20 de km. Erau peste 30 de grade şi soarele se încăpăţâna să încingă asfaltul. Înarmată cu o sticluţă cu Isostar (băutură pentru hidratare în timpul efortului fizic), Dana a pornit uşor în prima tură de Herăstrău. Avea 8 km de parcurs şi căldura o moleşea aşa că a alergat mai încet decât de obicei, căutându-şi ritmul cel mai confortabil şi aşteptând să se mai răcorească.

După ce a ieşit în exteriorul parcului şi a ajuns pe la clădirea Antenelor, a simţit că are nevoie majoră de apă şi că băutura dulce nu o prea ajuta. Marian o urma îndeaproape cu bicicleta şi s-a dus repede să-i cumpere o apă. Exact când nu se simţea foarte în formă, Dana a trecut în alergare pe lângă doi băieţi tineri în scaun rulant şi a fost şi mai determinată să nu renunţe. După încă 6 km, i-a văzut din nou şi şi-a spus că nu e o coincidenţă. “Nu mă doare nimic, pot să respir, sunt sănătoasă. E datoria mea“, şi-a spus în gând şi a ştiut că nu o să se lase “pentru ei”.

dana2Dana intrase în a treia tură de Herăstrău când a simţit nevoia să meargă vreo 500 de m. Marian a intervenit “ca de fiecare dată la momentul oportun” şi a încurajat-o să continue.  Nu avea de gând să renunţe, dar simţise nevoia să încetinească puţin. Dana e sigură că i-ar fi fost mult mai greu fără susţinerea lui Marian pe traseu şi fără cele trei sticle de apă pe care i le-a scumpărat.

După două ore şi 40 de minute, apropiindu-se de ultimul pod, antrenorul i-a spus în glumă: “Ultimul sprint” şi Dana a simţit cum accelerează. Îşi găsise un echilibru şi mai avea resurse pentru “cel puţin încă un km”. A fost pentru prima oară când a sprintat zâmbind la finalul unui antrenament.

Acasă, când a povestit că a alergat 20 de km, toată familia, în frunte cu fetiţa ei, a fost extrem de fericită pentru ea, “de parcă cine ştie ce medalie câştigasem”.  De când aleargă, Dana simte că e mult mai optimistă şi mai senină în viaţa de zi cu zi. Problemele nu i se mai par aşa de grave  după ce a înţeles că-şi poate depăşi limitele. E hotărâtă să alerge şi după terminarea programului de patru luni. Încă nu crede “100%” că va termina  cursa în sub şase ore. O sperie puţin pragul de 32 de km pe care o să-l atingem pe 15 septembrie. “Sper să am puterea să-l trec”.

Leave a Reply